Judecătorii Vladislav Gribincea și Stela Procopciuc și-au depus candidaturile pentru funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție. Pentru postul de vicepreședinte al instanței supreme nu a fost înregistrată nicio candidatură, scrie Bizlaw.
Cele două candidaturi vor fi examinate de Plenul CSJ în ședința programată pentru 8 octombrie. Gribincea și Procopciuc urmează să-și prezinte în fața colegilor viziunile privind exercitarea mandatului, după care membrii Plenului vor trece la vot.
Procedura este prevăzută de Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții Supreme de Justiție. Orice judecător al instanței supreme are dreptul să candideze pentru funcția de președinte, cu condiția ca cererea să fie depusă cu cel puțin cinci zile înaintea ședinței Plenului. Candidatura trebuie să fie însoțită și de viziunea privind realizarea mandatului.
În urma votului, către Consiliul Superior al Magistraturii vor fi înaintați toți candidații care acumulează cel puțin trei voturi. Hotărârea Plenului, precum și CV-urile și viziunile candidaților selectați trebuie transmise CSM în termen de cel mult trei zile de la adoptarea deciziei.
În prezent, funcția de președinte al CSJ este exercitată interimar de judecătoarea Stela Procopciuc. În ultimii ani, instanța supremă a fost condusă în mod repetat de președinți interimari.
Decizia privind candidatura sau candidaturile care vor fi propuse CSM urmează să fie luată de Plenul Curții Supreme de Justiție.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!