Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat o gospodărie țărănească din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi. Afacerea aparține familiei Cecoi și este specializată în producerea legumelor în câmp deschis, pe o suprafață de circa 67 de hectare.
Legumicultorii cresc morcov, ceapă, cartof și sfeclă roșie. Întreprinzătoarea Aurelia Cecoi a început să dezvolte gospodăria țărănească în anul 2017, când a renunțat la activitatea de contabil și s-a implicat mai mult în afacerea de familie.
Antreprenoarea a făcut un tur prin gospodărie și în secția de ambalare a legumelor. Aceasta este dotată cu utilaje și echipament modern, inclusiv ca urmare a accesării fondurilor de dezvoltare oferite de stat și partenerii Republicii Moldova. De asemenea, au fost vizitate terenurile cu sfeclă și morcov, unde este instalat un sistem de irigare performant, care contribuie la obținerea unei recolte calitative.
Până în prezent, afacerea a beneficiat de resurse prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, iar acum proprietarii intenționează să acceseze fonduri în cadrul Programului guvernamental de stimulare a investițiilor „373”. „An de an investim în tehnica agricolă și suntem siguri că și la noi în țară se pot dezvolta afaceri de succes. Cel mai complicat proces a fost asigurarea irigării terenurilor. Acum însă suntem deschiși să-i ghidăm și pe alții, să împărtășim experiența noastră”, a spus Aurelia Cecoi.
Premierul Dorin Recean a apreciat abordarea de business a agricultorilor și i-a asigurat că Guvernul va încuraja în continuare dezvoltarea sectorului. „Știu că agricultura implică multă conlucrare cu natura, dar azi agricultura nu înseamnă doar pământ, ci și tehnică performantă de prelucrare a acestuia, ambalare a produselor, pentru a fi competitivi pe piață. Mă bucură ambiția și implicarea voastră și vă vom susține în continuare”, le-a spus prim-ministrul.
Legumele produse sunt distribuite în rețelele de magazine din toată țara, sunt comercializate pentru procesare sau realizate pe piața locală.