De unde cresc picioarele și a ce miroase noul partid al lui Dragoș Galbur

Viața politică din Moldova prinde culori, dar nu sunt deloc noi.  Rând pe rând, apar noi partide și mișcări politice, dar oamenii din spatele lor sunt la fel. Așa s-a întâmplat, de exemplu, și cu bloggerul Dragoș Galbur, care a revenit brusc din străinătate. Galbur a decis să-și creeze un partid.  Deși în trecutul său luminos, Galbur a susținut vehement unionismul, opiniile sale unioniste nu și-au mai avut locul în tezele noii formațiuni politice. Mai mult, există motive serioase să credem că în spatele fostului ”blogger de buzunar” al lui Plahotniuc stă acum un alt oligarh fugar,  care apare pe Skype în timpul protestelor de la Chișinău – Ilan Șor și partidul său cu același nume.

Partidul Șor, așa cum toată lumea știe deja, are probleme grave cu legea.  În decembrie anul trecut, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că autoritățile discută posibilitatea scoaterii în afara legii a partidului Șor. Săptămâna trecută am și văzut una dintre primele măsuri în acest sens :  partidul Șor a fost  privat de finanțare de la bugetul de stat timp de șase luni.

Se pare că liderul fugar al Partidului Șor este serios îngrijorat de viitorul formațiunii sale și a decis să nu piardă timpul, ci să creeze un partid, iar în fruntea acestuia să pună un om care are deja un public, dar și discursuri constante în domeniul politic.  Astfel, cu o săptămână înainte ca partidul Șor să fie privat de finanțare de la buget, bloggerul Dragoș Galbur a și făcut anunțul despre noul partid.

Galbur nu-și ascunde simpatia pentru partidul Șor. El a susținut deschis candidatura Marinei Tauber la alegerile locale din Bălți.  „Pun pariu că  Tauber va câștiga. Chiar va face ceva  pentru Bălți”, scria Galbur în  noiembrie anul trecut. Mai mult, politicianul nou lansat a criticat apoi activ partidul de guvernare, PAS, dar și pe alți rivali ai lui Tauber în alegeri. „Dacă pricepeți ceva despre politică, ar trebui să înțelegeți că așa votează oamenii înrăiți și supărați pe guvernarea ”oamenilor buni” de la Chișinău”, a scris Galbur în aceeași publicare în care  a lăudat-o Tauber.

Revenit în Moldova, Galbur se ocupă în primul rând de noul său partid, iar de Ziua Limbii Române, pe 31 august, merge la postul de televiziune N4, la emisiunea lui Gheorghe Gonța, unde își anunță noua „idee”. Galbur este medic de profesie, dar vorbind despre experiența sa de muncă, în cadrul emisiunii, intenționat sare peste perioada când a ajuns la Ministerul Sănătății, controlat pe atunci de Partidul Democrat al lui Plahotniuc, când a lucrat sub conducerea Ruxandei Glavan. Nu se știe cum, fiind medic rezident la stomatologie din Chișinău, Galbur ajunge, fără a avea pregătirea şi experienţa necesară, şef al Direcţiei relaţii externe şi integrare europeană din cadrul instituţiei respective.

Dragos Galbur și-a permis în repetate rânduri să insulte pe rețelele de socializare atât specialiști din domeniul medical, cât și oameni din afara sistemului. În special, Galbur a  atras atenția publicului după ce i-a numit pe oamenii din Moldova „râsuri” (suntem un popor de râsuri – disinfo. )

Dacă anterior, pe vremea lui Plahotniuc, Galbur a criticat activ opoziția de atunci și l-a apărat deschis și cu ardoare pe liderul de atunci al PDM, acum totul este invers.  În emisiunea de la N4, Galbur a criticat deschis PAS: „Am văzut cât de neajutorați sunt, așa că am decis să mă întorc în țară și să ajut oamenii”. Pe lângă  cei din PAS, și primarul Chișinăului, Ion Ceban, a fost atacat de Dragoș Galbur. El l-a acuzat pe Ceban că „a primit cinci milioane de euro” de la Platon pentru noul său proiect politic „Mișcarea Alternativă Națională”.

Dragoș Galbur este verişor drept cu Andrei Galbur, fost ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene în guvernul Filip.

Comments (0)
Add Comment