Delegațiile rusă și ucraineană au sosit la Istanbul, pentru primele discuții față în față după mai bine de două săptămâni. Sunt însă puține speranțe de progres.
Un înalt oficial american a spus că Putin nu pare pregătit să facă compromisuri, potrivit Digi24. Neutralitatea Ucrainei și statutul zonelor contestate din est ar putea fi pe masa negocierilor, dar Kievul exclude cedarea teritoriului sau a suveranității.
Cel mai ambițios obiectiv al Ucrainei la discuțiile din Turcia este un acord de încetare a focului, a spus ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba. „Sfătuiesc pe oricine merge la negocieri cu Federația Rusă să nu mănânce și să nu bea nimic. Și, de preferință, să evite să atingă orice suprafață. Asta în primul rând.
În al doilea rând, toate aceste povești – că cineva a auzit ceva pe undeva, că spun niște surse – sunt multe de acest fel, pentru că toată lumea este însetată de vești, de senzațional.
Planul minimal este, în primul rând, să obținem chestiuni umanitare, iar cel maximal este să obținem încetarea focului și un acord de durată asupra acestuia.
Președintele Ucrainei a dat instrucțiuni clare delegației noastre: nu negociem oamenii, pământul sau suveranitatea. Acestea nu sunt subiect de negociere. Aici, poziția noastră este beton armat, susținută de dreptul internațional și de forțele armate ale Ucrainei, de sancțiuni internaționale care au fost aplicate Rusiei și de armele care ne-au fost date pentru a descuraja agresorul”, a spus Dmiro Kuleba.