Democrații din Statele Unite intenționează să lanseze o serie de investigații parlamentare care îi vor viza pe președintele Donald Trump, membrii familiei sale și oficiali ai administrației, după ce vor prelua controlul asupra ambelor camere ale Congresului, în ianuarie 2027.
Congresmanul Robert Garcia a transmis un avertisment public celor care ar putea fi vizați de viitoarele anchete. „Căutați-vă avocați!”, a scris acesta într-un mesaj publicat pe platforma X.
Unul dintre principalele subiecte ale investigațiilor va fi politica administrației Trump în domeniul migrației. Democrații vor să examineze activitatea agenților Serviciului de Imigrare și Control Vamal (ICE), inclusiv cazurile în care cetățeni americani au murit în timpul unor intervenții sau rețineri.
Congresmana Delia Ramirez a avertizat-o pe Kristi Noem, fosta șefă a Departamentului pentru Securitate Internă, pe Tom Homan, responsabil pentru securitatea frontierelor, și pe Gregory Bovino, fost director al operațiunilor ICE, că ar putea fi chemați să depună mărturie în fața Congresului.
Senatorul Ron Wyden a anunțat, la rândul său, că urmează să fie organizate audieri parlamentare în cadrul cărora vor fi făcute convocări.
Afacerile familiei Trump, în atenția democraților
O altă direcție a investigațiilor va viza activitățile economice ale familiei Trump și posibilele conflicte de interese.
Robert Garcia, care ar putea deveni președintele Comitetului pentru Supraveghere al Camerei Reprezentanților, a promis că va iniția încă din prima zi verificări privind presupusele acte de corupție din cercul apropiat al președintelui.
Printre subiectele care ar urma să fie analizate se numără proiectele familiei Trump în domeniul criptomonedelor, avionul estimat la 400 de milioane de dolari oferit de Qatar, precum și tranzacțiile cu investitori străini.
Democrații intenționează, de asemenea, să examineze modul în care Departamentul Justiției a gestionat publicarea documentelor din dosarul lui Jeffrey Epstein.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!