Denumirile geografice de pe teritoriul țării, precum toponimele, elementele naturale, zonele istorice și culturale, vor fi scrise în limba română. În ariile locuite de minorități naționale și dacă există o cerere suficientă, denumirile geografice se vor indica în română și în limbile minoritare vorbite de către locuitori.
Acest lucru este stipulat în Legea cu privire la denumirile geografice, care a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite democracy.md cu referire la Moldpres.md.
Noua lege care ca scop asigurarea standardizării, utilizării și protejării denumirilor geografice pentru dezvoltarea și promovarea patrimoniului natural, turistic, cultural și istoric al țării noastre.
Documentul reglementează modul de atribuire a denumirilor geografice și de redenumire a obiectelor geografice amplasate în limitele administrativ-teritoriale ale R. Moldova. Potrivit noii legi, va fi constituită Comisia națională pentru denumiri geografice, un organ colegial cu statut consultativ, creat pe lângă Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru.
Legea cu privire la denumirile geografice va intra în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a noii legi, Guvernul va aproba actele normative necesare executării prevederilor acesteia.
R. Moldova nu a avut, până în prezent, un cadru normativ care să reglementeze domeniul denumirilor geografice. De acest lucru se ocupa, începând cu anul 1990, Academia de Științe a Moldovei.