Deputat BCS: Este clar că prețul la cereale va fi mult mai mare decât anul trecut

Decizia guvernării PAS de a impune interdicție la exportul de grâu scade dramatic veniturile agricultorilor din Republica Moldova, care nu mai dispun de surse financiare pentru a-și cultiva câmpurile. Declarația a fost făcută de către deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac, la postul public de televiziune. Totodată, Mudreac a făcut prognoze sumbre pentru acest an, în ceea ce ține de prețul la cereale.

„În contextul prețurilor pe care le avem la motorină, piese de schimb, uleiuri, este clar că prețul la cereale va fi mult mai mare decât anul trecut. Agricultorii sunt nevoiți să investească acum de 2-3 ori mai mult în procesul agricol. Interdicția de export a grâului este bună pentru securitatea alimentară, dar nu este atât de bună pentru agricultori. De aceea, ar fi bine ca statul să procure grâul la preț de 6 lei, cât este acum pe piață, ca să le ofere agricultorilor surse financiare pentru a duce anul agricol la bun sfârșit”, a spus Radu Mudreac.

BCS
Comments (0)
Add Comment