Deputații se convoacă în ședință plenară vineri

Deputații se convoacă în ședință plenară vineri, 3 decembrie, și luni, 6 decembrie. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat astăzi ordinea de zi a acestor ședințe.

Mâine, aleșii poporului urmează să examineze în lectura a doua mai multe inițiative, printre care proiectul de lege pentru modificarea Codului navigației maritime și proiectul de lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi.

Pe ordinea de zi au mai fost incluse două proiecte pentru ratificarea unor amendamente la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție. De asemenea, va fi examinat proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Moldovei și cel al Ucrainei.  

Deputații vor mai examina proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova și va fi reexaminată Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2021-2024 și Planul de acțiuni pentru implementarea acesteia.

Totodată, ordinea de zi a fost completată cu proiecte propuse de Comisiile permanente ale Parlamentului. Astfel, deputații vor examina mai multe proiecte de hotărâre privind numirea în funcție a doi viceguvernatori ai Băncii Naționale a Moldovei, a candidaților la funcția de membru al Consiliului Audiovizualului și a directorului general al furnizorului public național de servicii media Compania ”Teleradio-Moldova”.

Comments (0)
Add Comment