Deputatul Alaiba susține că una din cauzele scumpirilor în Moldova este faptul că moldovenii își luau în credit iPhone sau vacanțe

Pofta moldovenilor de a trăi bine ar fi unul dintre motivele creșterii exagerate a prețurilor în R.Moldova. De această părere este deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

„Alt motiv intern sunt creditele de consum, care efectiv au scăpat de sub control. Mă refer la microfinanțare și la sistemul bancar, oamenii se împrumutau pe un cap, pentru a susține cheltuieli pe care nu și le pot permite – pentru iPhone la sute de procente anual, pentru vacanțe”, a declarat Alaiba, în cadrul undei dezbateri la tema „Prețurile și inflația prin prismele politică, economică și socială”.

Totodată, Alaiba acuză BNM de creșterea inflației pentru că „pe alocuri a ezitat sau a luat cumva decizii întârziate sau insuficiente”.
Precizăm că de la începutul anului, Moldova a înregistrat cea mai mare rată a inflației din Europa de 27%.

Comments (0)
Add Comment