Dezvoltarea urbană durabilă pentru Chișinău, discutată în capitala Armeniei

Planuri de dezvoltare durabilă a municipiului Chișinău au fost discutate, zilele acestea, în cadrul unui forum internațional ”City to City: joint efforts towards sustainable urban governance”, organizat capitala Armeniei, Erevan, oraș înfrățit cu mun. Chișinău.

Printr-un mesaj, postat pe o rețea socială, edilul Ion Ceban a declarat că Primăria Capitalei a fost reprezentată de o echipă condusă de viceprimarul Olga Ursu.

”Primăria Chișinău este deschisă pentru a prelua cele mai bune practici și exemple internaționale în vederea dezvoltării unui oraș sustenabil, prietenos și atractiv investițional. În cadrul panelurilor de discuții privind aspectele cheie ale experienței de dezvoltare urbană durabilă în Chișinău, au fost prezentate soluțiile și proiectele realizate pentru a face un oraș comod și accesibil pentru toți locuitorii”, a precizat edilul Chișinăului, Ion Ceban, printr-o postare făcută pe o rețea socială.

Ion Ceban a mai adăugat că, în ultima perioadă, au fost realizate mai multe proiecte de succes cofinanțate de Uniunea Europeană (BEI, BERD etc.). Au fost plantați 200.000 de arbori, au fost reabilitate toate parcurile și scuarurile și continuă proiectul Move It Like Lublin, care promovează transportul alternativ și multe altele.

Chisinau
Comments (0)
Add Comment