Diana Șoșoacă, la o reuniune restrânsă prezidată de Dmitri Medvedev, alături de reprezentanți internaționali

Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost prezentă la o reuniune restrânsă de nivel înalt organizată la Soci (Rusia), sub conducerea lui Dmitri Medvedev. Evenimentul a reunit reprezentanți din mai multe state și s-a concentrat pe analiza conflictelor globale – militare, economice, sociale și morale.

În intervenția ei, Șoșoacă a pledat pentru o schimbare profundă a „paradigmei diplomatice”, susținând necesitatea unor reguli clare, respect reciproc și o diplomație care să reprezinte cu adevărat voința popoarelor. Ea a spus că politica nu ar trebui să fie doar despre formalități, ci despre responsabilitate și dialog real între națiuni.

Discursul ei a fost apreciat de Dmitri Medvedev, care l-a calificat drept „brilliant” (strălucit), iar ca semn de respect, s-a fotografiat alături de Șoșoacă.

Potrivit S.O.S. România, scopul reuniunii a fost identificarea unor direcții de soluționare prin diplomație parlamentară, un instrument pe care Șoșoacă îl consideră tot mai valoros într-un context geopolitic tensionat.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment