Doi bărbați din Ialoveni, cercetați penal pentru braconaj

Doi bărbați cu vârstele de 49 și 50 de ani, din raionul Ialoveni, sunt cercetați penal pentru braconaj, în urma unei anchete desfășurate de polițiști și procurori.

Potrivit oamenilor legii, în cadrul unor acțiuni speciale de investigație și de urmărire penală au fost efectuate percheziții la domiciliile și în automobilele personale ale suspecților, în localitățile Văsieni și Bardar. În urma descinderilor, au fost ridicate mai multe arme deținute ilegal, muniții, sisteme de iluminare adaptate pentru arme, dispozitive de ochire, camere de captare a imaginii, telefoane mobile, precum și carne de proveniență animală.

Toate bunurile au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizelor de specialitate. Din cercetările efectuate s-a stabilit că cei doi bărbați nu dețin armele în mod legal.

Conform legislației în vigoare, vânătoarea fără autorizație, practicată în perioada interzisă, în zone nepermise sau prin utilizarea metodelor și uneltelor ilegale, se pedepsește cu amendă de până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani.

Comments (0)
Add Comment