Domnica Manole este noul membru al Comisiei de la Veneţia din partea Moldovei

Preşedintele Curţii Constituţionale, Domnica Manole, este noul membru al Comisiei de la Veneţia din partea Moldovei. Totodată, şefa Comisiei Juridice din Parlament, Olesea Stamate, a fost desemnată membru supleant. Nominalizările au fost făcute încă la sfârşitul lunii noiembrie, însă ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, a vorbit despre aceasta abia ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, scrie publika.md.

“Am sunat-o şi am întrebat-o dacă acceptă poziţia de membru al Comisiei de la Veneţia şi dumneaei şi-a luat timp de a se gândi, după care am revenit şi am întrebat-o, doamna Manole, dacă acceptaţi. Dumneaei a acceptat.” “-Ştirea asta nu a fost nicăieri sau mi-a scăpat mie? – Este pe site-ul Comisiei de la Veneţia. Nu-mi amintesc…”, a răspuns Sergiu Litvinenco, ministrul Justiţiei. 

Întrebat de ce nu a făcut anunțul încă la sfârşitul lunii noiembrie, Sergiu Litvinenco ne-a spus că a considerat suficient faptul că informația a fost publicată pe pagina oficială a Comisiei de la Veneția.

“Nu am făcut publică scrisoarea că am considerat că … aşa am considerat. Nu este vorba de lipsă de transparenţă. – Dar de ce nu au fost făcute aceste nominalizări mai devreme? Mandatele foştilor membri au expirat în iunie. – Eu sunt în funcţie din luna august şi am mai analizat până am luat decizia.”, a declarat Sergiu Litvinenco, ministrul Justiţiei.

Anterior, cele două funcții au fost deţinute de fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, şi fostul viceministru al Justiţiei, Nicolae Eşanu. Mandatele lor au expirat în iunie 2021.

Comments (0)
Add Comment