Dosarul mitei de 400.000 de dolari: fiul ex-procurorului Victor Plugaru plasat în arest la domiciliu


Daniel Plugaru, reținut de Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un dosar de trafic de influență privind o presupusă mită de 400.000 de dolari, ar fi fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia ar fi fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

Potrivit informațiilor din dosar, Plugaru ar fi susținut că are influență asupra unor angajați din instituții de drept și ar fi pretins suma de 400.000 de dolari în schimbul obținerii unei decizii favorabile într-o cauză penală. Ancheta indică faptul că o parte din bani ar fi fost transmisă sub controlul ofițerilor CNA, moment în care a avut loc reținerea.

Operațiunea de reținere a fost desfășurată pe 29 martie 2026, într-un dosar penal deschis pe fapte de trafic de influență.

În același caz sunt vizați și alte persoane, inclusiv procurorul Cristin Ghemu, precum și mai mulți ofițeri din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), printre care Andrei Ciobanu. Pentru aceștia au fost emise mandate de arest preventiv pentru 30 de zile.

Ancheta este în desfășurare.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment