Dosarul pentru omor, în care figurează și Constantin Țuțu, continuă să se prăfuiască

Dosarul pentru omor, în care figurează și fostul deputat PD, Constantin Țuțu, se prăfuiește în continuare în sertarele magistraților. În trei ani, cât această cauză penală se află la Curtea de Apel, nu a avut loc nicio ședință. „Este un abuz din partea apărării”, spun procurorii. Ședința programată pentru joi, 2 martie, a fost amânată pentru 10 martie. Motivul invocat este că unul dintre avocații inculpaților se află într-o altă ședință, iar alt avocat a cerut strămutarea dosarului la o altă instanță.

Eduard Rudenco, avocatul succesorului părții vătămate: „De astăzi, dosarul pleacă în format electronic la Curtea Supremă de Justiție. Deja CSJ va decide ce instanță va examina această cauză în continuare. Este un abuz de drept din partea apărării, este evident că partea apărării nu dorește ca această cauză să ajungă la un bun sfârșit. Totul este tergiversat intenționat.”

Avocatul soției lui Alexei Veretca, împușcat în 2012 în codrii Orheiului, a declarat că instanța nu s-a expus corespunzător în raport cu avocatul, care nu s-a prezentat joi în ședință.

Eduard Rudenco, avocatul succesorului părții vătămate: „A fost bine dispusă de partea apărării. În altă situație, acest colegiu, cel puțin îl sancționa pe apărătorul care nu a fost în instanța de judecată. Ei au fost foarte modești în privința acestuia. Nici măcar nu au anunțat că, dacă acest lucru se va întâmpla, va fi sancționat. Nu a fost această exprimare din partea doamnei Robu. De regulă, ei procedează altfel. Se vede o atitudine loială față de apărătorii acestor indivizi.”

Procurorul de caz spune că va insista pentru accelerarea examinării dosarului respectiv.

Cătălin Scutelnic, procuror: „Avem o cerere de amânare din partea unui avocat, deoarece se află într-o altă ședință, contrar faptului că ședința de astăzi a fost convenită cu dumnealui. Plus la toate, avem cererea avocatului Pruteanu, care solicita strămutarea dosarului la o altă instanță de același nivel. Prin urmare, Curtea de Apel este obligată să transmită dosarul în adresa Curții Supreme de Justiție pentru a examina cererea de strămutare.”

Cătălin Scutelnic ne-a spus că toți inculpații, inclusiv Constantin Țuțu, pledează nevinovat. Fostul deputat a refuzat să răspundă la întrebările noastre.

Constantin Țuțu, inculpat: „- Nu vreau să vorbesc. – Ce credeți despre faptul să ședința se amână de fiecare dată? Vă doriți sau nu o soluționare mai rapidă? – Sper că am fost clar când am spus că nu vreau să vorbesc. Mulțumesc”.

În aprilie 2012, Constantin Ţuţu a fost implicat într-o încăierare, cu focuri de armă, lângă un restaurant din apropierea Orheiului. În consecință, a murit Alexei Veretca, de 42 de ani. După ce persoana care l-ar fi omorât pe Veretca s-a predat, ceilalţi trei suspecţi, inclusiv Constantin Ţuţu, au fost scoşi de sub urmărire pentru omor, fiind, în schimb, cercetaţi penal pentru huliganism. Procesul de judecată a început în 2013, iar de atunci dosarul a trecut prin mai multe instanțe. De peste trei ani este la Curtea de Apel Chișinău.

Sursa: jurnal.md

Comments (0)
Add Comment