Două permise de conducere falsificate, ridicate de la doi străini

Ar fi obținut permise de conducere pe căi legale, însă la trecerea frontierei doi străini au aflat că de fapt actele sunt falsificate. Totul s-a întâmplat ieri, 6 mai, în punctele de trecere a frontierei Cahul și Tudora.

Potrivit Poliției de Frontieră, în primul caz, un șofer din România ar fi condus timp de 14 ani în baza unui permis de conducere falsificat.

Acesta s-a prezentat în punctul de trecere a frontierei Cahul, pe direcția intrare în Republica Moldova. În timpul verificărilor, cu tehnica specială din dotare, polițiștii de frontieră au constatat că permisului de conducere prezintă indici de falsificare, fapt ce demonstrează că nu este veridic. 

La cele depistate, bărbatul în vârstă de 55 de ani nu a putut oferi o explicație clară, susținând că a urmat cursuri de conducere acum 14 ani, în timp ce se afla în Republica Elenă, plătind taxa de 850 de euro.  

De asemenea, pe sensul de intrare în Republica Moldova, în punctul de trecere a frontierei Tudora s-a apropiat un cetățean al Republicii Tadjikistan în vârstă de 23 de ani, în calitate de pasager într-un autocar de rută „Odessa-Chișinău”. Conform profilului de risc, persoana a fost supusă unui control suplimentar. 

În rezultat, polițiștii de frontieră au depistat în geanta de mână un permis de conducere cu indici rezonabili de falsificare. Străinul a declarat că actul l-ar fi primit pe căi legale în țara de baștină.

În ambele cazuri, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Străinii au făcut cale întoarsă, nefiindu-le autorizată trecerea frontierei.

Comments (0)
Add Comment