Două posturi TV au primit amenzi pentru modul în care au reflectat alegerile

Membrii Consiliului Audiovizualului (CA) au aprobat raportul ce conține rezultatele controlului privind modul de reflectare a alegerilor prezidențiale, pentru intervalul 21-27 octombrie 2024.

Monitorizării au fost supuse serviciile media audiovizuale (SMA) de televiziune „Moldova 1”, „TV-Găgăuzia”, „Pro TV Chișinău”, „Canal Regional”, „ATV”, „Exclusiv TV”, „Jurnal TV”, „TVC 21”, „TV8”, „TVR Moldova”, „Cinema 1”, „N4”, „SOR TV”, „Drochia TV”, „Media TV”, „Axial TV”, „TV Elita”, „Studio L” și „R Live TV” și a vizat programele de știri și actualități, emisiunile de promovare electorală și dezbaterile electorale, se arată în comunicatul de presă al Consiliului Audiovizualului.

Rezultatele controlului au atestat următoarele:

– SMA au difuzat, în programele de știri și actualități, 374 de subiecte cu caracter electoral. Astfel, în perioada a cincea a fost înregistrat cel mai mare număr de subiecte electorale, față de perioadele anterioare.

– Volumul total alocat subiectelor electorale a fost de 15 ore 27 minute 42 secunde, ceea ce constituie aproximativ 36,5% din durata totală a buletinelor informative difuzate în perioada monitorizată. Astfel, în perioada a cincea a fost atinsă cea mai mare durată de difuzare a subiectelor electorale, comparativ cu perioadele anterioare.

– Protagoniștii cu cele mai multe apariții în subiectele cu caracter electoral au fost concurenții electorali, având o pondere de 25,1% (325 de apariții), iar experții independenți au înregistrat cele mai puține apariții – 124 apariții și o pondere de 9,6%.

– În programele de știri și actualități, 15 SMA din 16 au reflectat cei doi concurenți electorali în perioada de raport. 1 SMA nu a difuzat subiecte electorale în buletinul informativ, deși potrivit Declarației și-a asumat acest angajament („SOR-TV”).

– „Cinema 1” a alocat cea mai mare durată de timp concurenților electorali – 35 min. 51 sec. (19,8%).

– 6 SMA – „Moldova 1”, „Exclusiv TV”, „TVC 21”, „TV8”, „Cinema 1” și „N4” – au prezentat știri conflictuale dezechilibrat, fără să asigure prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie.

– Un echilibru relativ de gen, de 40-60%, a fost atestat la 4 SMA, și anume, „Exclusiv TV”, „TVR Moldova”, „Drochia TV” și „TV Elita”.

– 5 SMA au admis devieri de la Declarația privind reflectarea campaniei electorale. 3 SMA au omis încadrarea subiectelor electorale în rubrica „Electorala 2024”; 1 SMA a difuzat buletinele informative la alte ore decât cea indicată în Declarație, iar 1 SMA nu a difuzat subiecte electorale în buletinul informativ, deși potrivit Declarației și-a asumat această obligație.

Pentru încălcarea prevederilor Codului electoral, privind particularitățile reflectării alegerilor de către instituțiile mass-media, posturile TV ”Cinema 1” și ”SOR TV” au primit amenzi a câte 5 000 de lei fiecare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment