La această oră, drumul de legătură dintre localitățile Pepeni și Bălășești, din raionul Sîngerei, este blocat din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. La fața locului intervin echipaje ale poliției pentru gestionarea situației.
În acest context, Poliția Națională îndeamnă șoferii să evite sectorul respectiv și să opteze pentru rute alternative, până la reluarea circulației în condiții de siguranță.
Situația vine pe fondul vremii instabile din ultimele zile. Joi, 11 iunie, ploile abundente au provocat inundații în mai multe localități din raionul Briceni, unde au fost afectate terenuri agricole și culturi, iar activitatea fermierilor a fost perturbată. Totodată, mai multe porțiuni de drumuri regionale au fost acoperite de ape, îngreunând circulația.
Meteorologii au emis pentru vineri, 12 iunie, un Cod Galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul țării.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!