După ani de blocaje, lucrările la Stația de Epurare din Chișinău urmează să fie finalizate în baza unui nou contract

Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat semnarea contractului pentru finalizarea lucrărilor la Stația de Epurare din Chișinău. Valoarea acordului este de aproximativ 170,6 milioane de lei, iar contractul a fost încheiat între S.A. „Apă-Canal Chișinău” și asocierea în participațiune TURBOENERGY POWER & MASS, desemnată câștigătoare în urma unei proceduri internaționale de achiziție.

Potrivit edilului, licitația a fost organizată conform regulilor de achiziții ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), ofertele fiind deschise pe 6 mai 2026.

Ion Ceban a amintit că, în 2019, Stația de Epurare se afla într-o stare avansată de degradare, iar proiectul de modernizare fusese abandonat după ce compania care executa lucrările a intrat în insolvabilitate. Primarul susține că situația de atunci genera probleme de mediu și mirosuri neplăcute resimțite în mai multe sectoare ale capitalei.

Edilul afirmă că, în perioada în care lucrările au fost blocate, angajații întreprinderii au mobilizat resurse interne pentru a menține funcționalitatea stației și pentru a îmbunătăți situația până la reluarea lucrărilor contractuale.

Potrivit lui Ceban, semnarea noului contract creează premisele necesare pentru finalizarea lucrărilor, valorificarea investițiilor realizate și eficientizarea întregului sistem de epurare.

În declarația sa, primarul a menționat și alte proiecte de infrastructură pe care administrația municipală intenționează să le realizeze sau la care lucrează. Printre acestea se numără extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân, intervențiile pe străzile Industrială și Mesager, reabilitarea albiei râului Bîc și implementarea unor soluții pentru prevenirea inundațiilor.

Lista proiectelor prezentate de edil mai include modernizarea și eficientizarea energetică a școlilor și spitalelor, renovarea a 52 de grădinițe, reconstrucția podului de pe strada Ismail, construirea unui nou pod și a unui nod rutier, precum și conservarea gunoiștii de la Bubuieci și amenajarea unei linii de sortare a deșeurilor.

Ion Ceban a mulțumit BERD, Băncii Europene de Investiții (BEI), Uniunii Europene și Fondului de Investiții pentru Vecinătate (NIF) pentru sprijinul financiar acordat proiectului de la Stația de Epurare.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment