EDITORIAL// O guvernare care nemulțumește chiar propriul electorat

Metafora din titlu e pe aproape de constatările de natură sociologică, prezentate ieri de IMAS. Casa de sondaje a domnului Doru Petruți a furnizat material  sufficient, bine structurat și cu pondere științifică, mai mult de data aceasta, decât pentru o săptămână de discuții în talk-show-uri, căci e vorba de rezultate ale guvernării mult mai grave, decât s-ar fi așteptat. 

Un epitaf…

La dorință, însă, se poate stoarce din informația densă câteva picături de cerneală, suficientă pentru a caligrafia un epitaf.  O inscripție sugestivă ce ar consemna prăbușirea zgomotoasă a guvernării PAS. Nu insist. S-ar putea ca eroii de afiș ai reformei justiției, Sergiu Litvinenco & K să folosească altfel acești mililitri extrași de boia, pentru a scrie, să zicem, o odă în metru antic, consacrată președintelui, în spiritul optimismului lui Alex Soros, care de la München a avut grijă, după întâlnirea de ieri cu Maia Sandu, să ne informeze entuziasmat de norocul pe care l-au prins moldovenii, când au încăput pe mâinile acestei femei.        

Cifrele însă arată trist, trist de tot. Iată concluziile redutabilului sociolg la încheirea conferinței de presă, în care a fost prezentat sondajul. Ritm galopant al dezamăgirilor în urma evoluțiilor social-economice. Toate temele atinse de guvernare în comunicarea cu cetățenii sunt percepute de larga audiență negativ. O guvernare care nemulțumește chiar propriul electorat. Și ultima – despre impact.  Sociologii care se află în serviciul guvernatorilor le-ar putea face stăpânilor lumină asupra consecințelor nefaste ale acestei stări de spirit de moment. Cum zice o vorbă înțeleaptă, eşecul nu este căderea, ci actul de a nu te ridica, ori, raportat la o guvernare nu prea receptivă, eşecul este orgoliul hrănit cu nimicuri. 

Lucrurile în țară merg în direcție ghreșită

…minus factorii externi

Să explicăm concluziile de mai sus cu argumentele ce ne-au fost puse la dispoziție. Ca să nu fim acuzați de imparțialitate, să dăm la o parte argumentele cele mai grele din fruntea rezultatelor, care provin din creșterea prețurilor și iată de ce. Chiar dacă tot face parte din responsabilitatea guvernării, trebuie să recunoaștem influența factorilor ce țin de conjunctura economică mondială. Dar factorii externi, oricât de greu ar trage la cântar, nu sunt singurii, cum pretind guvernanții și nu sunt cei mai importanți. Să vedem, deci, ce au în vedere moldovenii când spun în proporție de 80 la sută, că țara merge într-o direcție greșită, diagnosticând, de fapt, o catastrofă națională… 

Oare numai  din cauza problemelor legate de creșterea  prețurilor, afirmă ei (82%), că la anul vor trăi la fel de prost, ori mult mai prost, decât în prezent? Ce provoacă mai mult pesimism (48% din cei chestionați se arată pesimiști față de 15% din noiembrie trecut):  problemele cu care se confruntă statul și cetățenii săi, ori deznădejdea alimentată de neîncrederea că guvernarea le va putea soluționa mâine, poimâne, ori cândva? Din vina lui Putin și a “Gazpromului”, ori poate dimpotrivă,  susțin moldovenii (61%) că țara  arată acum  mai slabă ca în anii  precedenți?     

Justiția trece sub controlul puterii

Trei probleme de existență

Printre principalele trei probleme cu care se confrunta moldovenii și familiile lor respondenții au numit cu preponderență salariile și pensiile mici, lipsa locurilor de muncă, starea precară a sănătăţii, preţurile ridicate la serviciile comunale, sărăcia, migraţia, pandemia și asistenţa medicală. Judecați și Dvs, în ce măsură depinde fiecare dintre aceste probleme grave de factorii externi? Depind, însă, toate, în mod sigur de calitatea gestionării guvernului Gavriliță, despre care aproape toți moldovenii (82%!) cred că nu are nici o realizare demnă de  luat în seamă.  Poate guvernanții, după cum relatează posturile TV aservite lor, nu fac treabă din cauză că își dedică tot timpul lor prețios luptei cu corupția? Ba bine, că nu! 

Problema corupției este abia pe locul 20 în preocupările moldovenilor și asta nu din cauza nihilismului lor juridic. Moldovenii (68%) pur și simplu au înțeles, că în rezultatul așa zisei reforme a justiției, procuratura și judecătorii trec sub controlul puterii. Apropos, dacă tot am atins problema influențelor externe, de contractul încheiat de legendarul Spânu, trimisul Maiei Sandu la “Gazprom”, sunt nemulțumiți și foarte nemulțumiți  87% , iar de secretizarea acestuia – 85% și exact tot atâția respondenți cred cu înverșunare, că politica energetică promovată de președinție față de Rusia e falită: ei cer procurarea carburantului de la “Gazprom”, evident, în speranța unei întâlniri Sandu-Putin pentru negocierea unui preț compatibil cu viața. Pentru că e locul aici să pomenim de infailibilitatea accentuată a președintelui, vom nota, că 65% dintre moldoveni consideră că Maia Sandu nu se implică suficient în rezolvarea problemelor importante ale țării.  

Implicarea președintelui în criza gazelor

De ce nu mai avem alegeri libere și corecte?

Să examinăm alte trei, sau chiar patru chestiuni strict interne, care au afectat profund populația și care atârnă numai și numai de viziunea politică, voința, ori bunăvoința guvernanților.  83% dintre respondenți consideră că actuala guvernare nu face deloc ori în mică măsură ceea ce a promis PAS în campania electorală, tot 83% nu susțin majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale (58% consideră că motivul majorării e o modalitate prin care magistrații au fost răsplătiţi pentru decizii favorabile PAS/ Maiei Sandu).  57 % cred că alegerile pentru funcţia de primar al Municipiului Bălţi nu au fost libere și corecte, iar 76% dintre respondenții contestă  majorarea vârstei de pensionare a femeilor. Am putea presupune că în adoptarea deciziei privind vârsta de pensionare guvernanții au fost presați aprig de FMI, dar oare nu este o chestiune de principiu a elitei moldovenesti să-și apere bătrânii, care vorbind strict științific, mor devreme și nu mai reușesc să beneficieze de pensia mizeră (doar 4, 6% apreciază ca pozitivă majorarea pensiilor de către guvernul Gavriliță).        

Electoratul PAS zdruncinat de îndoieli  

Sondajul ne spune ori sugerează și despre anumite schimbări dramatice, care s-au produs în sânul PAS, despre schimbări de atitudine, în special,  față de actorii politici, care se bucurau altădată de simpatie în acest mediu. Bunăoară, cu secretizarea contractului “Gazprom” nu sunt de acord 76% din votanții PAS. 10% din totalul celor care cred că reforma justiției s-a impotmolit sunt chiar din electoratul PAS. O bună parte dintre cei 85 la sută, care consideră că Maia Sandu ar trebui să se întâlnească cu Putin, ca să negocieze un preț mai bun la gaz, sunt votanții actualei guvernări. 56% din totalul de 76% a celor care nu sunt de acord cu mărirea vârstei de pensionare a femeilor sunt tot votanții PAS și la fel de numeroși sunt susținătorii Maiei Sandu din totalul de 83%, care nu sunt

Maia Sandu a ajuns a cincea în ratingul activității politicienilor

Schimbare de guvern ori alegeri anticipate..?

Ce soluții de ieșire întrevăd moldovenii din situația catastrofală în care au nimerit, din moment ce 80% dintre ei nu sunt categoric de acord că s-au fi pornit “vremurile bune”, conform opiniei guvernanților, iar Guvernul Gavriliță e considerat cel mai prost guvern din ultimii 10 ani. Mai mult decât atât, Doru Petruți ne previne că există deja un trend consolidat contra PAS și s-a conturat un electorat (35%)  care urăste această formațiune politică. Verdictul majorității este nemilos. 72% dintre cetățeni consideră că PAS trebuie să împartă puterea, adică să dea funcţii și reprezentanţilor altor partide. Numai 16% dintre cei chestionați pledează pentru continuarea activității guvernului  în componenţa actuală. 43% dintre moldoveni consideră că ori trebuie schimbaţi anumiţi miniștri, ori demis guvernul. Aproape o treime din populație (32%) pledează pentru alegeri anticipate. 

Maia Sandu a ajuns a cincea (36,3) în ratingul activității politicienilor după Ion Ceban (48,4), Igor Dodon (42,5), Vladimir Voronin (41, 8)și chiar după după politicianul vânat de ea – Ilan Șor (37,9). Poate fi mai rău?

Valeriu Reniță

SANDU MAIA
Comments (0)
Add Comment