Eduard Timofei, acuzat într-un dosar de corupție și infracțiuni sexuale, a fost plasat în arest la domiciliu

Directorul Penitenciarului Pruncul, Eduard Timofei, a fost eliberat din izolator și plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, măsura fiind aplicată începând cu 6 septembrie.

Procuratura Anticorupție a precizat pentru IPN că instanța a admis parțial solicitarea procurorului și a schimbat măsura preventivă în arest la domiciliu. Procurorii au contestat hotărârea și au depus recurs la Curtea de Apel Centru.

Eduard Timofei a fost reținut pe 8 iulie de Procuratura Anticorupție, iar ulterior a fost plasat în arest preventiv. Acesta este cercetat într-un dosar ce vizează fapte de corupție, viol și hărțuire sexuală.

Autoritățile nu au prezentat până în prezent detalii despre circumstanțele faptelor de care este suspectat directorul penitenciarului.

Avocații lui Eduard Timofei au declarat anterior că acuzația de corupție vizează un presupus act care ar fi fost comis în urmă cu aproximativ doi ani și jumătate. Apărarea susține că în dosar nu ar exista probe care să confirme această faptă.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment