Președintele Asociației Cadrelor Didactice MAN și șef adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, afirmă că viitorul Republicii Moldova este direct condiționat de nivelul de atenție și investiții acordate sistemului educațional și copiilor.
În cadrul unui eveniment dedicat valorilor și identității naționale, Pavaloi a atras atenția asupra consecințelor închiderii școlilor din mediul rural, subliniind că menținerea instituțiilor de învățământ în proximitatea comunităților este esențială pentru dezvoltarea locală și coeziunea socială.
„Copiii sunt semințele pe care le plantăm astăzi pentru a avea rădăcini puternice mâine. În educație nu există cheltuieli, există doar investiții. Atât timp cât vom investi în copiii noștri, vom avea și un viitor pentru țara noastră”, a declarat acesta.
Totodată, oficialul a menționat că municipiul Chișinău a direcționat în ultimii ani peste 2,5 miliarde de lei către proiecte și programe din domeniul educației. Potrivit lui, dezvoltarea durabilă a unei comunități pornește de la școală și de la modul în care societatea are grijă de generațiile tinere.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!