Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis luni omologului său chinez Xi Jinping într-o convorbire telefonică ”îngrijorarea sa profundă” cu privire la ”cooperarea militară care a fost anunţată” între Rusia şi Coreea de Nord, anunţă Palatul Élysée în urma acestui apel telefonic, relatează AFP. ”Dorim ca China să înţeleagă cât de problematică este această evoluţie pentru Franţa şi întreaga Uniune Europeană (UE). Acest lucru va conduce la o creştere a amplorii agresiunii ruse” a Ucrainei, a declarat preşedinţia franceză unor jurnalişti.
CONDIŢII ÎN VEDEREA UNOR NEGOCIERI
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a efectuat în septembrie o vizită în Extremul Orient rus, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin. În urma acestui summit au avut loc mai multe livrări de armament, potrivit Coreei de Sud, care estimează că Coreea de Nord a furnizat – un milion de obuze – Rusiei în Războiul din Ucraina, în schimbul unor tehnologii şi unui know how spaţiale.
”Îngrijorarea este mai ales nord-coreeană în acest stadiu, pentru că ei sunt cei care au anunţat în timpul vizitei lui Kim Jong Un în Rusia că există un fel de voinţă adevărată de a avansa în cooperarea militară”, declară anturajul lui Emmanuel Macron. În urma unei vizite de stat a preşedintelui francez în China, în aprilie, Parisul anunţa că Xi Jinping, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, s-a declarat pregătit să coopereze cu Frabnţa în vederea ”creării condiţiilor unor negocieri” între Moscova şi Kiev.
La puţin timp după aceea, liderul chinez a discutat la telefon cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, un lucru considerat de partea franceză un rezultat pozitiv al vizitei lui Emmanuel Macron în China. Şapte luni mai târziu, situaţia nu a avansat.
”Scopul rămâne, evident, de a avea o poziţie chineză care să ne conducă la un deznodământ atât în cadrul obiectivelor stabilite de către ucraineni, cât şi în cadrul dreptului internaţional”, declară un consilier francez.