Emoții uimitoare: Iluminatul brăduțului și surprize pentru orheieni

Câteva ore au mai rămas până începe magia sărbătorilor de iarnă la Orhei. Pregătirile au ajuns pe ultima sută de metri: bradul a fost împodobit și pregătit pentru iluminat, Piața Vasile Lupu – frumos amenajată, iar repetițiile pentru grandiosul concert au fost finalizate. Despre mersul pregătirilor pentru evenimentul de inaugurarea al pomului de Crăciun a anunțat primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, pe pagina personală de Facebook.

“Sâmbătă, la ora 16:00, vă aștept pe toți, de la mic la mare, în Piața Vasile Lupu pentru a aprinde împreună luminile pe cel mai înalt și mai frumos brad din țară. Am organizat pentru Dumneavoastră o sărbătoare cu adevărat magică. Am pregătit un program artistic de excepție, cu colinde tradiționale, discursuri festive și o atmosferă plină de căldură și unitate”, a menționat Tatiana Cociu.

Primarul a relatat despre surprizele pregătite pentru orheieni și vizitatorii orașului Orhei.

“Copiii vor avea parte de multă distracție și veselie! Animatorii veseli și ingenioși le vor ține companie și le vor dărui emoții de neuitat. Atmosfera magică va fi completată de un concert incandescent, susținut de artiști autohtoni”, a precizat Tatiana Cociu.

O seară memorabilă și emoții uimitoare a promis și președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu. Din numele conducerii raionului și a filantropului Ilan Șor – demnitarul a invitat la evenimentul feeric orheienii și oaspeții municipiului.

„Sunt sigur, vom avea parte de un show extraordinar, iar copiii se vor bucura de multe surprize, cadouri și de o atmosferă de neuitat în compania celor mai îndrăgiți Super-Eroi!”, a scris Dinu Țurcanu pe pagina de Facebook a Consiliului Raional Orhei.

Orhei
Comments (0)
Add Comment