Poșta Moldovei trage un semnal de alarmă cu privire la o creștere semnificativă a atacurilor de tip „smishing” – mesaje SMS frauduloase, care se dau drept comunicări oficiale ale instituției și includ linkuri către site-uri false, menite să obțină date personale.
Oficialii Poștei Moldovei clarifică faptul că instituția nu solicită informații bancare sau corectarea adreselor prin SMS.
Recomandări pentru protecția împotriva „smishing”-ului:
- Fiți atenți la orice mesaj suspect;
- Evitați să accesați linkuri sau să descărcați fișiere din SMS-uri nesolicitate;
- Verificați autenticitatea mesajelor doar pe site-ul oficial al Poștei Moldovei sau contactând instituția;
- Nu transmiteți date personale sensibile prin SMS.
Dacă ați căzut victimă unui astfel de atac:
- Blocați numărul de telefon suspect;
- Contactați banca, dacă ați introdus date bancare;
- Monitorizați conturile bancare pentru tranzacții neobișnuite;
- Schimbați parolele conturilor.
Pentru orice îndoieli sau informații suplimentare, Poșta Moldovei invită cetățenii să contacteze Serviciul Suport Clienți la numerele 1310 sau 022 27-00-44, sau prin email la informatii@posta.md.