„Eu nu știu ce ar avea el cu aviația”: Durleșteanu, despre prezența lui Recean în conducerea MoldATSA

Fosta ministră a Finanțelor Mariana Durleșteanu a comentat controversele din sectorul aviației, apărute după deciziile care au vizat compania FLYONE și Polaris Aviation Group. Aceasta a ridicat mai multe întrebări cu privire la implicarea fostului premier Dorin Recean în domeniu și a sugerat că evoluțiile sunt urmărite inclusiv de oficialii europeni.

În cadrul unei emisiuni, Durleșteanu a fost întrebată despre prezența lui Dorin Recean în Consiliul de Administrație al MoldATSA.

„Eu nu știu ce ar avea el cu aviația, eu nu sunt din domeniu. Dar pentru ce stă în Consiliul de Administrare a MoldATSA?”, a declarat fosta ministră.

Durleșteanu a abordat și problema prețului combustibilului de aviație comercializat pe Aeroportul Internațional Chișinău, afirmând că aceste costuri ajung, în cele din urmă, să se reflecte în tarifele achitate de pasageri.

Referindu-se la fostul premier, aceasta a făcut și o remarcă ironică: „El are un spirit de antreprenor foarte bun. Le simte. Le miroase bine”.

Fosta ministră a sugerat că apariția unor noi operatori pe piață poate fi însoțită de retragerea altora.

„Ca să vină unul, trebuie să iasă altul”, a afirmat Durleșteanu.

Aceasta a calificat situația din sector drept o posibilă „răfuială” și a făcut o paralelă cu procesele de liberalizare din sectorul energetic. Declarațiile reprezintă poziția exprimată de Mariana Durleșteanu.

Totodată, fosta ministră a susținut că evoluțiile din sectorul aviației sunt cunoscute și la nivel european, afirmând că discută cu oficiali de la Bruxelles care gestionează dosare privind statele din regiune.

„Noi le vedem, le cunoaștem”, a spus Durleșteanu.

Declarațiile vin în contextul deciziilor adoptate de Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului. La ședința din 22 iunie, fondatorilor FLYONE li s-a solicitat să-și înstrăineze participațiile în companie, în timp ce Polaris Aviation Group a primit un aviz favorabil.

Deciziile au generat dezbateri în spațiul public și speculații privind o eventuală legătură între Polaris Aviation Group și Dorin Recean.

Atât fostul premier, cât și reprezentanții companiei au respins aceste afirmații. Recean le-a calificat drept „ficțiuni pure și absurde” și a declarat că bunurile și interesele sale sunt reflectate în declarația de avere.

Comments (0)
Add Comment