Fost lider al Oficiului „Șor” Drochia, condamnat pentru complicitate la finanțare ilegală a partidului

Un fost conducător al Oficiului Teritorial Drochia al ex-Partidului Politic „Șor” a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de probațiune de trei ani, fiind acuzat de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii.

Instanța i-a interzis, totodată, pentru o perioadă de cinci ani, dreptul de a ocupa funcții de administrare și gestionare financiară în cadrul partidelor politice. De asemenea, a fost dispusă confiscarea sumei de 8.145.419,48 lei în folosul statului, considerată mijloc utilizat sau destinat comiterii infracțiunii.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie–octombrie 2022, inculpatul, în calitate de președinte al organizației teritoriale Drochia a fostului Partid Politic „Șor”, ar fi coordonat activitatea structurii, cunoscând că formațiunea era finanțată de un grup criminal organizat.

Anchetatorii susțin că acesta ar fi acționat în complicitate cu conducerea partidului, inclusiv vicepreședinți, trezorier și curieri, contribuind la acceptarea finanțării ilicite. El ar fi oferit indicații și resurse pentru organizarea și remunerarea participanților la protestele formațiunii.

Procurorii afirmă că fondurile, în valoare de peste 8,1 milioane de lei, proveneau din surse ilegale și au fost utilizate pentru activități politice ale partidului, inclusiv pentru promovarea intereselor acestuia și obținerea puterii prin mijloace ilegale.

Sentința nu este definitivă. Procurorii urmează să decidă în termen de 15 zile dacă o vor contesta la Curtea de Apel Centru.

Comments (0)
Add Comment