Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, revine într-un rol asociat Guvernului, de această dată prin intermediul unei organizații neguvernamentale. Cancelaria de Stat și Asociația Obștească „Parteneriate pentru Noua Economie” (PNE), condusă de Gavrilița, au semnat un memorandum de colaborare menit să sprijine implementarea Mecanismului de reformă și creștere pentru țară.
Documentul, semnat de Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, și de Natalia Gavrilița, stabilește obiective comune în gestionarea și monitorizarea proiectelor investiționale în domenii precum infrastructură, transport, energie, tranziție verde și digitală, agricultură și industrie alimentară, dezvoltare rurală, educație și ocuparea forței de muncă, cu accent pe tineri și creșterea nivelului de trai.
Potrivit comunicatului Cancelariei de Stat, PNE va oferi expertiză tehnică pentru pregătirea, monitorizarea și raportarea proiectelor, inclusiv în relația cu Uniunea Europeană, și va contribui la dezvoltarea competențelor funcționarilor implicați în implementarea acestora. Autoritățile publice vor integra expertiza ONG-ului în consolidarea mecanismelor instituționale necesare realizării angajamentelor asumate de Republica Moldova.
Natalia Gavrilița a ocupat funcția de prim-ministru între 6 august 2021 și 16 februarie 2023. În iulie 2023, după încheierea mandatului, a fost numită membră a Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei. În 2024, potrivit declarației sale de avere, Gavrilița a încasat o indemnizație de 1.221.857,98 lei de la BNM, echivalentul a peste 100.000 de lei lunar.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!