Fostul premier al țării, Vasile Tarlev, și-a prezentat pe 2 aprilie „Partidul pentru Viitorul Moldovei”. Prim-vicepreședinte al formațiunii este Valeriu Ianioglo, fost bașcan interimar și prim-vicepreședinte al comitetului executiv al Găgăuziei.
Potrivit datelor disponibile pe site-ul Agenției Servicii Publice (ASP), numărul de membri declarat de partidul politic, la situația din 09.02.2024 este de 1.350 de persoane, transmite democracy.md cu referire la ziar.md
Potrivit statutului Partidului pentru Viitorul Moldovei, „scopul și misiunea definitorie a formațiunii este de a consolida suveranitatea R. Moldova și de a construi o societate modernă, bazată pe principiile statului de drept, bunăstării economice, egalității de șanse, justiției sociale, centralismului democratic”.
Până a deveni „Partidul pentru Viitorul Moldovei”, formațiunea avea denumirea de „Partidul Bugeacul Nostru”. Partidul a fost creat în 2022 de politicianul găgăuz, Valeriu Ianioglo, fost bașcan interimar și prim-vicepreședinte al comitetului executiv al Găgăuziei, scrie Europa Liberă.
Vasile Tarlev a deținut două mandate de prim-ministru, în perioada 2001-2008, pe vremea guvernării comuniste. În 2008, Tarlev a fost ales lider al partidului politic Uniunea Centristă din Moldova, iar în 2009 a anunțat că Tarlev a anunțat că părăsește formațiunea și se retrage din politică. În 2012, Tarlev a fost ales în calitate de co-președinte al Partidului „Renaștere”, alături de fostul comunist Vadim Mișin.