Fostul prim-ministru Dorin Recean, delegat al Ministerului Educației în cadrul UTM

Fostul prim-ministru Dorin Recean a participat, pe 16 februarie 2026, la ședința Consiliului de Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității Tehnice a Moldovei (UTM), din postura de reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării. Reuniunea a fost organizată în format mixt, cu prezență fizică și participare online.

La ședință au luat parte, printre alții, rectorul Universității Transilvania din Brașov, Ioan Vasile Abrudan, în calitate de președinte al Consiliului, rectorul UTM, Viorel Bostan, precum și reprezentanți ai universității și ai autorităților publice. Delegați ai Ministerului Finanțelor și ai Senatului UTM au participat prin conexiune online.

În cadrul întâlnirii, membrii Consiliului au adoptat mai multe decizii strategice, printre care modificarea și executarea bugetului pe anul 2025, aprobarea bugetului UTM și al Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul pentru 2026 și actualizarea organigramei instituției, în contextul fuziunii prin absorbție a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. De asemenea, au fost discutate planurile provizorii de achiziții pentru 2026, gestionarea patrimoniului și a activelor neutilizate, casarea mijloacelor fixe și revizuirea unor taxe pentru servicii educaționale.

Prorectorul pentru digitalizare al UTM, Dinu Țurcanu, a prezentat prioritățile instituției în domeniul transformării digitale, care includ modernizarea infrastructurii IT, digitalizarea proceselor administrative și financiare, interoperabilitatea sistemelor universitare și implementarea unor soluții inteligente pentru managementul campusului.

Dorin Recean ocupă și alte funcții publice, fiind membru al Consiliului de Administrație al Bursei Internaționale a Moldovei și emisar special al președintei Maia Sandu. Implicarea sa în Consiliul de Dezvoltare Strategică al UTM are loc ca urmare a desemnării oficiale din partea Ministerului Educației și Cercetării.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment