Franța se confruntă cu una dintre cele mai severe perioade de secetă din ultimii ani, iar aproape 70% din teritoriul țării se află deja sub restricții privind utilizarea apei. Autoritățile descriu situația drept „deosebit de intensă” și urmează să evalueze miercuri, 12 august, situația hidrologică la nivel național.
Duminică, toate cele 99 de departamente din Franța continentală și Corsica se aflau cel puțin la nivelul de vigilență, cea mai redusă treaptă a sistemului francez de avertizare privind seceta, scrie Mediafax.
În cea mai mare parte a țării, situația este însă mult mai gravă. Potrivit Ministerului Tranziției Ecologice, 67 de departamente au ajuns la nivelul maxim de criză, în timp ce alte 21 se află la un nivel ridicat de alertă.
Ministrul Tranziției Ecologice, Monique Barbut, a convocat pentru miercuri, 12 august, o reuniune a Comitetului de anticipare și monitorizare hidrologică (CASH), la care vor participa și reprezentanți ai prefecturilor regionale.
Autoritățile vor analiza cele mai recente date privind rezervele de apă, inclusiv situația apelor subterane, debitele râurilor și nivelul de umiditate al solului. Evaluarea va avea la bază informațiile furnizate de serviciul meteorologic francez și specialiștii în resurse de apă.
Totodată, experții vor analiza efectele secetei asupra consumului de apă, precum și impactul asupra faunei și florei.
Pe agenda reuniunii se află și modul în care autoritățile au gestionat actualul episod de secetă, dar și măsurile care ar putea fi necesare pentru o mai bună pregătire în cazul unor perioade similare în viitor.
Ministerul francez al Tranziției Ecologice susține că obiectivul este identificarea unor soluții pentru limitarea efectelor viitoarelor episoade de secetă și reducerea vulnerabilității regiunilor afectate.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!