FSB: Doi moldoveni și un rapper ucrainean, suspectați că pregăteau un atac cu drone în apropierea Moscovei

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susține că a dejucat un presupus atentat cu drone în apropierea Moscovei, într-un dosar în care sunt vizați doi cetățeni ai Republicii Moldova și un rapper de origine ucraineană, cunoscut sub numele de scenă Kyivstoner.

Potrivit FSB, presupusa operațiune ar fi fost organizată de serviciile speciale ucrainene și ar fi avut ca țintă „întreprinderi strategice” din apropierea capitalei ruse.

Autoritățile ruse afirmă că dronele ar fi fost introduse în Federația Rusă prin contrabandă, pe un traseu care ar fi inclus Polonia și Slovacia, fiind ascunse într-un transport de plăci de teracotă.

Conform aceleiași surse, cei doi moldoveni ar fi pregătit o încăpere destinată lansării dronelor, după care ar fi părăsit teritoriul Rusiei.

FSB mai susține că unul dintre suspecții reținuți ar fi deschis focul în timpul intervenției forțelor de ordine, iar un altul ar fi declarat că a fost recrutat prin intermediul unei organizații pe care autoritățile ruse o califică drept teroristă și că avea rolul de a facilita accesul în încăperea unde erau depozitate dronele.

Până în prezent, autoritățile de la Chișinău nu au comentat informațiile prezentate de FSB.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment