Funcționar public din Moldova, depistat beat la volanul mașinii de serviciu pe traseul Chișinău–Orhei

Un bărbat de 55 de ani, care deține o funcție de demnitate publică în administrația publică locală, a fost depistat conducând în stare avansată de ebrietate un automobil de serviciu pe traseul Chișinău–Orhei.

Potrivit Poliția Republicii Moldova, în dimineața zilei de joi, polițiștii de patrulare aflați în misiune în apropierea comunei Măgdăcești au observat un autoturism de model Toyota Camry care se deplasa haotic, punând în pericol siguranța traficului rutier.

Vehiculul a fost oprit pentru verificări, iar la volan se afla funcționarul public. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,56 mg/l alcool în aerul expirat, valoare care confirmă starea de ebrietate avansată.

Automobilul de serviciu a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar pe caz au fost inițiate procedurile legale prevăzute de legislația în vigoare.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment