Funcționarii din primării vor primi sporuri lunare

Autoritățile publice locale vor putea acorda sporuri lunare pentru funcționarii publici de execuție de până la 50 % din salariul de bază. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost votat, în prima lectură, de Parlament.

Modificările propuse vizează extinderea categoriei de venituri ale bugetelor locale ale autorităților publice locale de nivel I, pentru a stimula financiar angajații prin stabilirea indemnizațiilor lunare conform criteriilor și condițiilor prevăzute de legislația în vigoare. Proiectul de lege prevede modificări și în Legea cu privire la sistemul unic de salarizare, prin oferirea posibilității APL-lor de nivelul I să ofere sporuri lunare până la 50 % din salariul de bază în scopul consolidării capacităților profesionale ale funcționarilor publici din cadrul primăriilor. Sporurile lunare vor putea fi acordate doar din veniturile proprii generate de autoritatea publică locală, în baza unui regulament intern aprobat printr-o decizie a consiliului local.

Prin intermediul acestei inițiative, autorii proiectului își propun încurajarea primăriilor de a consolida veniturile proprii pentru a putea obține statutul de APL cu capacitate administrativă suficientă. Acest aspect implică un exercițiu de revizuire a tuturor taxelor și impozitelor locale, a mecanismelor de colectare a resurselor financiare și de aplicare a disciplinei fiscale la nivel de comunitate. Totodată, va fi posibilă acordarea unei autonomii mai mari autorităților publice locale deliberative de nivelul I în stabilirea regulilor proprii privind creșterea veniturilor salariale ale funcționarilor publici de execuție în funcție de rezultatele realizate și veniturile colectate în bugetele locale.

Proiectul de lege aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate” și va fi propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului. 

MoldovaParlamentprimaria
Comments (0)
Add Comment