Găgăuzia sărbătorește 27 de ani de la obținerea statutului special

Astăzi, 23 decembrie se împlinesc 27 de ani de la adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, fapt care a fost menționat la ședința Parlamentului, chiar în debut.

În opinia deputatului PSRM, Fiodor Gagauz, ziua de 23 decembrie 1994 a fost „o zi importantă pentru istoria contemporană a țării noastre” și anume adoptarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei.

„A pus bazele funcționării autonomiei găgăuze în componența Republicii Moldova. Apreciem decizia înțeleaptă a conducerii de atunci a Republicii Moldova și a Găgăuziei, care a contribuit la menținerea păcii și a creat premise pentru dezvoltarea Găgăuziei în cadrul Republicii Moldova”, a menționat deputatul.

Deputata Ivanna Koksal a venit cu un mesaj în limba găgăuză, în care a exprimat recunoștința față de corpul parlamentar din 1994 pentru adoptarea Legii cu privire la statutul juridic special al autonomiei găgăuze.

Ivanna Koksal a dorit „dezvoltare armonioasă autonomiei găgăuze și întregii țări”.

Precizăm că, la data de 19 august 1990 etnicii găgăuzi au proclamat o republică separatistă în sud, în jurul orașului Comrat („Republica Găgăuză”, Gagauz-Yeri în limba găgăuză). În anul 1990, Stepan Topal devine unul din liderii mișcării separatiste din sudul Republicii Moldova. La data de 31 octombrie 1990, Stepan Topal este ales în funcția de președinte al Sovietului Suprem al autoproclamatei RSS Găgăuze.

Deși Sovietul Suprem al Republicii Moldova a declarat imediat aceste proclamații nule, în ambele republici separatiste s-au desfășurat alegeri. La 1 decembrie 1991, Stepan Topal este ales „președinte” al autoproclamatei „Republici Găgăuze”, iar între anii 1991 și 1995 a stat în fruntea așa-zisulului „Soviet Suprem” al „Republicii Găgăuze”.

Autonomia găgăuză a fost consfințită în Constituția Republicii Moldova din iulie 1994 în articolul 111, care prevede. Ulterior, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege și mai largă, care conferă un statut special autonom Găgăuziei la 23 decembrie 1994.

Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special care, fiind o formă de autodeterminare a găgăuzilor, este parte integrantă și inalienabilă a Republicii Moldova. Conform articolului 111 al Constituției, UTA Găgăuzia soluționează de sine stătător, în limitele competenței sale, în interesul întregii populații, problemele cu caracter politic, economic și cultural.

Pe teritoriul unității teritoriale autonome Găgăuzia sunt garantate toate drepturile și libertățile prevăzute de Constituția și legislația Republicii Moldova. În Găgăuzia activează organe reprezentative și executive potrivit legii.

Comments (0)
Add Comment