Germania și Moldova discută proiectele de dezvoltare pentru comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului

Proiectele de asistență destinate Republicii Moldova trebuie să sprijine procesul de reintegrare și să producă beneficii concrete pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Subiectul a fost discutat miercuri, 30 septembrie, de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, cu o delegație a Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ).

În cadrul întrevederii au fost analizate formele de sprijin oferite Republicii Moldova prin programele de cooperare pentru dezvoltare. Oficialii au evidențiat necesitatea continuării proiectelor care vizează modernizarea infrastructurii sociale și îmbunătățirea serviciilor publice la nivel local.

Valeriu Chiveri a subliniat că proiectele de asistență trebuie să aducă valoare procesului de reintegrare și să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului. Vicepremierul a accentuat, totodată, importanța coordonării acestor inițiative cu Biroul politici de reintegrare.

În cadrul discuțiilor, Chiveri a apreciat sprijinul oferit în mod constant de Guvernul Federal al Germaniei pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru susținerea suveranității și integrității teritoriale a țării în frontierele sale recunoscute internațional.

Delegația BMZ se află în Republica Moldova în perioada 30 septembrie–2 octombrie 2026. Întrevederea are loc în contextul Dialogului strategic și al consultărilor guvernamentale privind cooperarea pentru dezvoltare dintre Republica Moldova și Germania pentru anii 2027–2028.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment