Grosu: Procesul de reintegrare a regiunii transnistrene nu poate fi realizat fără sprijin financiar extern

Autoritățile de la Chișinău iau în calcul noi mecanisme financiare pentru a susține procesul de reintegrare a regiunii transnistrene, în condițiile în care costurile estimate depășesc capacitatea bugetară a statului. Declarațiile au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Potrivit acestuia, una dintre soluțiile analizate este instituirea unui fond special dedicat procesului de reintegrare. Fondul ar urma să fie alimentat din veniturile fiscale și vamale colectate de la agenții economici din regiune, urmând ca ulterior să fie atrase și contribuții din partea partenerilor externi.

Șeful Legislativului a menționat că printre resursele care ar putea fi valorificate se numără și cele 60 de milioane de euro propuse de Uniunea Europeană pentru Tiraspol în contextul crizei energetice din 2025.

În cadrul emisiunii „Территория Свободы” difuzate la Realitatea TV, Igor Grosu a afirmat că modelul economic actual al regiunii este unul nesustenabil și necesită ajustări progresive la principiile economiei de piață. Printre măsurile vizate se numără alinierea etapizată a politicilor tarifare.

Totodată, oficialul a subliniat că în trecut o parte dintre întreprinderile din regiune au beneficiat de avantaje competitive ca urmare a utilizării gazului gratuit, ceea ce le-a permis să practice prețuri de dumping pe piață.

În perioada următoare, ministerele responsabile urmează să fie consolidate instituțional pentru a gestiona mai eficient dosarul reintegrării regiunii transnistrene, a precizat președintele Parlamentului din Republica Moldova.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment