Grupele cu program prelungit din Chișinău, model de succes pentru întreaga țară

Primarul general al Chișinău, Ion Ceban, anunță că peste 31.000 de elevi beneficiază anual de Grupele cu Program Prelungit, un serviciu educațional implementat de Primăria Chișinău și considerat unic la nivel național.

Potrivit edilului, programul este destinat tuturor copiilor din clasele primare din municipiu și este finanțat integral din bugetul municipal, fiind gratuit pentru familii, cu excepția costurilor pentru alimentație.

„Părinții achită doar alimentația copilului – 18 lei pe zi, iar elevii își fac temele, participă la activități educative și sunt supravegheați într-un mediu sigur”, a precizat Ion Ceban.

Primarul susține că Grupele cu Program Prelungit reprezintă un sprijin important pentru părinții activi profesional și contribuie la reducerea riscului lipsei de supraveghere a copiilor după ore.

Totodată, edilul consideră că acest program este o investiție directă în viitorul copiilor și un exemplu concret de politică publică eficientă, care ar putea fi extins la nivel național.

„Programul implementat cu succes la Chișinău este un model care poate fi aplicat în întreaga țară, dacă ar exista voință politică, pentru că educația de calitate înseamnă o societate dezvoltată”, a menționat primarul.

Ion Ceban a mai declarat că, împreună cu echipa Primăriei, va continua să dezvolte și să extindă aceste servicii, astfel încât fiecare copil să aibă acces la educație de calitate și condiții sigure după ore.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment