Guvernul a avizat înființarea crematoriilor umane

Guvernul a avizat un proiect de lege care reglementează înființarea și desființarea crematoriilor umane, administrarea acestora și procedura de incinerare.

Ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, a declarat că pe teritoriul Republicii Moldova, în condițiile lipsei unui cadru de reglementare, nu există crematorii umane, transmite democracy.md cu referire la IPN.

Cetățenii utilizează în aceste scopuri crematoriile din Ucraina și România.

Potrivit proiectului avizat, crematoriile umane pot fi înființate de către autoritățile publice centrale, autoritățile publice locale sau în parteneriate public-private. Standardele de autorizare și funcționare, normele tehnice, sanitare și de mediu pentru crematoriile umane vor fi elaborate, actualizate și monitorizate de către Ministerul Sănătății și Ministerul Mediului.

Administrațiile cimitirelor și crematoriilor umane vor putea amenaja și pune la dispoziția persoanelor interesate, pe baza unui contract, spații speciale destinate păstrării urnelor funerare cu cenușa persoanelor decedate (columbare).

Incinerările se vor efectua numai pe baza certificatului de deces sau un alt act care confirmă decesul, cu avizul organelor de poliție eliberat în condițiile legii. Se va interzice incinerarea persoanelor decedate neidentificate, a persoanelor decedate cărora nu li s-a emis certificatul de deces sau un alt act care confirmă decesul, dar și persoanelor străine decedate în Republica Moldova în lipsa aprobării oficiului consular din Republica Moldova al țării al cărei cetățean a fost persoana decedată.

Autorii proiectului de lege sunt deputații Partidului Acțiune și Solidaritate, Oazu Nantoi și Marcel Nistor. Inițiativa legislativă urmează să fie examinată și adoptată în Parlament.

Încă în anul 2018 a fost elaborat un proiect care prevedea construcția unui crematoriu în capitală. Municipalitatea Chișinău atribuise un teren de opt hectare pentru construcția unui crematoriu în apropierea cimitirului Sfântul Lazăr din capitală. Însă, în cadrul dezbaterilor proiectului în comisiile parlamentare, s-a renunțat la crematoriu.

Comments (0)
Add Comment