Guvernul aplică primele sancțiuni: De la Plahotniuc, la Şor şi Platon

Începând cu 30 decembrie 2023, Republica Moldova a ieșit din starea de urgență pe întreg teritoriul său (stabilită de către Parlament), perioadă în care o mare parte din diverse alocări de resurse, reglementări, restricţii şi sancţiuni erau stabilite de Comisia pentru Situaţii Excepţionale în frunte cu premierul ţării.

După ce autorităţile au decis să nu mai prelungească starea de urgență, s-au iscat multe semne de întrebare cu referire la faptul că Guvernul va menţine, de exemplu, sancţiunile aplicate unor persoane şi entităţi implicate în acţiuni de destabilizare a situaţiei social-economice şi politice din ţară, transmite democracy.md cu referire la Mold-street.com.

Consiliul interinstituțional de supervizare

Soluţia a fost fondarea unei noi structuri guvernamentale – Consiliul interinstituțional de supervizare (CIS) – creată pentru asigurarea cadrului general de cooperare în domeniul introducerii din proprie inițiativă și a punerii în aplicare în Republica Moldova a măsurilor restrictive internaționale.

Noua structură şi-a început deja activitatea şi pe 27 decembrie 2023 a emis prima sa decizie, prin care Republica Moldova se aliniază la măsurile restrictive internaționale instituite prin deciziile unilaterale ale Statelor Unite ale Americii, „ca urmare a modificărilor survenite la 26.10.2022 în Deciziile nr. 13818/2017 și nr. 140240/2021 emise de președintele SUA și puse în acțiune de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei de Stat a SUA (OFAC)”.

Este vorba de Vladimir Plahotniuc, Ilan Şor şi soţia sa, Sara Şor, Partidul Șor (Ravnopravie), afaceristul rus Igor Chaika (Игорь ЧАЙКА) şi unele persoane şi companii afiliate acestuia, dar şi un grup de agenţi ai structurilor de inteligenţă din Rusia.

Comments (0)
Add Comment