Guvernul României condus de Florin Cîțu a fost demis. 281 de parlamentari au votat moțiunea de cenzură depusă de PSD. Este cel mai mare vot cu care a fost demis un guvern în România. Parlamentarii PNL și UDMR au fost în sală, dar nu au votat, scrie digi24.ro.
Au fost 281 de voturi pentru moțiunea de cenzură. Niciun parlamentar nu a votat împotrivă și nu au fost abțineri.
Parlamentarii PNL și UDMR au fost în sală, dar nu au votat. E cel mai mare vot cu care a fost demis un guvern în România.
Calculele dinaintea moțiunii arătau că dacă toți parlamentarii PSD, USR PLUS și AUR ar fi votat moţiunea, aceasta ar fi adoptată cu 280 de voturi, ceea ce înseamnă un plus de 46 de voturi peste limita necesară de 234 pentru demiterea guvernului. Cabinetul Cîțu a fost demis cu un număr record de voturi (281) ceea ce arată că cel puțin un deputat din afara celor trei a votat pentru demiterea guvernului, scrie biziday.ro.