Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, cu Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir. Întrevederea a avut loc la Palatul Mitropolitan din Chișinău, iar discuțiile s-au concentrat pe relația dintre Biserică și instituțiile statului, promovarea valorilor spirituale și sprijinirea inițiativelor sociale.
Potrivit comunicatului publicat de Mitropolia Moldovei, cei doi au discutat despre posibilitățile de consolidare a dialogului și cooperării dintre instituțiile religioase și cele ale statului. Un alt subiect a vizat rolul Bisericii în păstrarea și promovarea valorilor moral-spirituale în societate.
De asemenea, în cadrul întrevederii a fost abordată susținerea inițiativelor sociale destinate persoanelor aflate în dificultate.
Reprezentanții Mitropoliei au precizat că discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă cordială, fiind exprimate deschiderea și dorința de a continua colaborarea în beneficiul societății.
Întrevederea cu Mitropolitul Vladimir a avut loc la câteva zile după ce Igor Grosu s-a întâlnit cu ÎPS Antonie, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.
La acea întâlnire, cei doi au discutat despre protejarea patrimoniului cultural, rolul credinței în societate și integrarea europeană a Republicii Moldova. Pe agendă s-au mai aflat noua lege privind victimele represiunilor politice și riscurile utilizării credinței în scopuri politice și geopolitice.
După discuția cu Mitropolitul Basarabiei, Igor Grosu a pledat pentru unitate în comunitățile religioase și pentru promovarea respectului reciproc.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!