IGP: 75 de incidente electorale înregistrate până la ora 15:30

Inspectoratul General al Poliției a înregistrat 75 de incidente electorale până la ora 15:30, în data de 20 octombrie 2024. Aceste nereguli includ încălcări grave ale regulilor de vot, iar toate cazurile au fost raportate Comisiei Electorale Centrale.

Printre cele mai frecvente incidente se numără:

• Fotografierea buletinului de vot – 14 cazuri (Găgăuzia, Chișinău, Soldănești, Telenești, Nisporeni, Cimișlia, Drochia, Bălți, Briceni, Cantemir, Rezina)
• Deteriorarea buletinului de vot – 5 cazuri (Chișinău, Găgăuzia, Drochia)
• Coruperea alegătorilor – 6 cazuri (Chișinău, Fălești, Sîngerei, Soroca)
• Agitație electorală – 10 cazuri (Orhei, Chișinău, Briceni, Cantemir, Drochia, Ialoveni)
• Afișaj electoral neautorizat – 6 cazuri (Călărași, Soroca, Chișinău, Rîșcani)
• Transportarea organizată a alegătorilor – 8 cazuri (Fălești, Dubăsari, Găgăuzia)

Alte incidente raportate includ prezența în cabina de vot a mai multor persoane, scoaterea buletinului de vot din secția de votare și alte acțiuni huliganice.

Poliția continuă să documenteze toate cazurile, iar Comisia Electorală Centrală a fost notificată în legătură cu aceste încălcări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment