Ilan Șor: Vom susține proiectele de infrastructură în localitățile unde oamenii au nevoie de ajutorul nostru

Ilan Șor va contribui la modernizarea localităților, dacă va primi solicitări, în acest sens, din partea primarilor sau cetățenilor. Mai exact, omul de afaceri și filantropul va sponsoriza acele proiecte sociale și de infrastructură, care au fost prevăzute și în programul politic al candidaților înaintați, de echipa lui, la alegerile locale. Declarația a fost făcută de către Ilan Șor în emisie directă pe Facebook.

“Primarii noștri nu au învins, deoarece nu au putut participa la alegeri. Dar chiar și în aceste condiții, împreună cu echipa mea, am luat decizia să ne implicăm în dezvoltarea localităților, care ne vor solicita ajutorul. Mai mulți primari și cetățeni ne-au abordat deja, și ne-au rugat să le oferim suport pentru realizarea proiectelor sociale și de infrastructură”, a spus Ilan Șor.

În acest context, Ilan Șor a anunțat că, în următoarele trei săptămâni, echipa lui este pregătită să înceapă în municipiul Bălți implementarea a două proiecte mari: reabilitarea curților și construcția parcului. Politicianul a precizat că aceasta va fi posibil doar dacă noul primar Alexandru Petkov va accepta oferta de colaborare, făcută de către Marina Tauber, Victoria Șapa și Arina Corșicova.

“În Bălți echipa noastră, în frunte cu Marina Tauber, Victoria Șapa și Arina Corșicova, se bucură de susținerea majorității cetățenilor. Cred că nou primar, Alexandru Petkov, ne va permite realizarea acestor proiecte. Sper că rațiunea va învinge asupra orgoliilor politice, deoarece avem o dorință comună de a ajuta oamenii. Noi, cu adevărat, ne dorim să transform Bălțiul într-un oraș de vis. În cele din urmă, cetățenii nu trebuie să sufere din cauza deciziilor antidemocratice și din cauza comportamentului nebun, neadecvat și fascist a actualei puteri”, a concluzionat Ilan Șor.

 

ilan șor
Comments (0)
Add Comment