IMSP Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii a împlinit 50 de ani de activitate.
Prezent la evenimentul festiv, Primarul General, Ion Ceban, a felicitat cei 154 de medici şi angajaţi auxiliari care cu dedicaţie muncesc zilnic în cadrul instituţiei medicale.
„Le-am acordat diplome şi le-am mulţumit pentru faptul că dăruiesc speranță fiecărui pacient şi fac tot posibilul pentru ocrotirea sănătăţii copiilor”, a menționat edilul.
Primăria Chișinău este Fondatorul acestei instituţii, prin Direcția Generală Asistență Medicală și Socială.
Astfel, din bugetul municipal în ultimii 2 ani și jumătate au fost alocate:
📌- Pentru gestionarea crizei Covid – 2 mil. 850 mii lei
📌- Pentru reparaţii capitale – 3 mil. 850 mii lei
📌- Pentru procurarea utilajului medical – 2 mil. 450 mii lei
📌- Pentru reparaţii curente – 1 mil. lei
Astfel, au fost întreprinse măsuri de optimizare a bazei tehnico-materiale, au fost renovate secțiile spitalicești, fiind dotate cu echipament medical de înaltă performanță, a fost reamplasat și reutilat cu echipament modern laboratorul, secțiile curative, secția de terapie intensivă și reanimare, cazangeria, dar și celelalte subdiviziuni ale instituției.
„Vom investi în continuare în instituţiile municipale din capitală, iar cu ocazia jubileului de 50 ani, Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii primește:
📌- un aparat de respiraţie artificială;
📌- un automobil sanitar
📌- seturi de lenjerie de pat
📌- costume de protecţie”, a specificat Ion Ceban.
Colectivul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii a fost implicat plenar în gestionarea pandemiei de Covid-19, chiar de la începutul acesteia.
Din primele zile ale lunii martie, anul 2020, instituția a fost numită ca spital strategic pentru acordarea asistenței medicale pacienților copii cu coronavirus atât din municipiu, cât și din țară.
Spitalul acordă asistență medicală și copiilor refugiați cu maladii infecțioase.
Actualmente instituția medicală municipală dispune de circa 100 de paturi în secţii şi 4 paturi pentru reanimare și terapie intensivă.