În ultimii ani, crizele majore la nivel global și pandemia de COVID-19 au sporit vulnerabilitatea emoțională și psihică a persoanelor. Din acest motiv, recent, în Parlament a fost înregistrat un proiect de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală a populației. Noile prevederi pun accentul pe reducerea riscului de apariție a bolilor psihice și depistarea la timp a tulburărilor de comportament, a explicat membra Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Liliana Grosu.
„Noul proiect de lege are ca scop dezvoltarea rezilienții la factorii perturbatori și reducerea riscului de apariție a bolilor psihice, dezvoltarea competențelor necesare pentru menținerea sănătății mentale pe tot parcursul vieții, protecția împotriva violenței și crearea unor medii protectoare de muncă, asigurarea echilibrului între viața profesională și cea privată, depistarea precoce a tulburărilor mentale și de comportament și monitorizarea factorilor de risc la nivelul întregii populații și a diverselor grupuri vulnerabile de populație, aplicarea tratamentului doar în baza unui plan individualizat și exclusiv cu scopuri terapeutice”, a declarat Liliana Grosu.
Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova, similar situației la nivel global, se atestă o tendință de creștere a numărului de persoane care se confruntă cu probleme de sănătate mintală. Anual, aproximativ 5 000 de persoane sunt diagnosticate cu probleme severe de sănătate mintală.