India planifică misiuni spre Lună și o stație spațială până în 2035 și 2040

India intenționează să trimită un astronaut pe Lună până în 2040, a declarat guvernul. Printre obiectivele țării se numără și construirea unei stații spațiale până în anul 2035, potrivit BBC.

Prim-ministrul Narendra Modi a făcut acest anunț marți și a cerut, de asemenea, oamenilor de știință să lucreze pentru a face posibile viitoare misiuni pe Venus și Marte, transmite democracy.md cu referire la digi24.ro.

Pe 23 august, India a devenit prima ţară care a reuşit să aselenizeze o sondă spaţială în apropierea Polului Sud al Lunii, o zonă neexplorată, şi s-a alăturat clubului foarte restrâns de ţări care au realizat cu succes o aselenizare controlată. Înaintea Indiei, doar Statele Unite, Uniunea Sovietică şi China reuşiseră o astfel de operaţiune.

De asemenea, pe 2 septembrie India a lansat o misiune spaţială care va studia Soarele.

Organizația indiană de Cercetare Spațială (Isro) lucrează, de asemenea, la proiectul Gaganyaan, care are ca scop trimiterea un echipaj uman pe orbită. Sâmbătă, agenția spațială va efectua un test-cheie în cadrul misiunii.

Acesta va fi urmat de un alt zbor de testare care va transporta un robot în spațiul cosmic înainte ca misiunea finală cu echipaj uman să aibă loc înainte de sfârșitul anului 2024.

Comments (0)
Add Comment