Învață ceea ce îți place. UTM și ZIPHOUSE au prezentat programul de masterat „Design Vestimentar și Textil”, în cadrul Zilei Ușilor Deschise

Pe data de 27 mai, în incinta ZIPHOUSE, a avut loc Ziua Ușilor Deschise, dedicată programului de masterat „Design Vestimentar și Textil”. Scopul acestui eveniment a fost de a prezenta noul concept de învățământ în domeniul modei, care pune accent pe obținerea abilităților și cunoștințelor în domenii precum moda etică și digitală, designul ecologic, standardele afacerilor circulare, diversitatea și incluziunea.

Prezent la eveniment, Ministrul Educației și Cercetării a accentuat importanța racordării necesităților actuale ale pieței muncii cu programele de studii.

„Este un proiect de inovație, în special pentru modul în care se pregătesc cadrele de profesioniști care vor activa în industriile ușoare și cu tehnologie pentru companiile noastre. Este important ca în perioada studiilor, tinerii să poată beneficia de laboratoarele și echipamentele pe care le-am văzut astăzi aici, pentru a fi și mai creativi în modul în care vor activa și deschide o afacere. Vrem să creștem relevanța studiilor, iar ca să facem asta avem nevoie de o bună conexiune între universități și companii, astfel încât să ajustăm modul de predare, să punem accent pe profesiile noi, așa cum este acest program de masterat de Design Vestimentar și Textil”, a declarat Anatol Topală.

Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Viorel Bostan, a menționat că „Republica Moldova are un potențial și o industrie textilă foarte bine dezvoltată. Astăzi ne dorim să pășim cu produse create aici în Moldova, cu designuri făcute în Moldova și pentru noi existența acestei facultăți, e foarte importantă în cadrul Universității Tehnice. Am salutat această inițiativă în care să aducem exemple de cum pot fi utilizate tehnologiile digitale, elementele de electronică, senzoristică, cunoștințe din domeniul științelor materiale în designul vestimentar. O problemă la nivel global ține și de ce facem cu deșeurile din industria textilelor și mă bucur că aceste cunoștințe pot fi învățate aici.”

În cadrul evenimentului au avut loc workshop-uri interactive, precum colorarea textilelor prin metode BIO, realizarea tricourilor personalizate prin intermediul tăietorului de vinil și studierea digitalizării vestimentației în 3D.

„Industria de modă se schimbă acum foarte mult. Se preocupă de durabilitate, de reciclare, de diminuarea deșeurilor, iar tehnologiile vin în sprijin. Noi ne bucurăm să fim parteneri strategici pentru industria ușoară, dar și pentru UTM, prin acest hub de inovație ZIPHOUSE, pe care l-am lansat tocmai în 2015. Noi vrem să le oferim tinerilor șansa să obțină aceleași cunoștințe care le-ar putea avea în Italia, Spania, Portugalia sau Franța, care sunt producători mari de design. Acest masterat a fost pregătit cu sprijinul Barcelona Fab Lab, fiindcă vrem ca tinerii să învețe lucruri valabile pe internațional și să-și scoată brandurile la export”, a adăugat Doina Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova.

Programul de masterat „Design Vestimentar și Textil” este un program inovativ, lansat în septembrie 2022, la Facultatea de Design a Universității Tehnice din Republica Moldova. Scopul acestuia este de a răsturna conceptele clasice ale industriei tradiționale de modă, oferind un traseu de inițiere în moda etică și digitală, designul ecologic, standardele afacerilor circulare, diversitatea și incluziunea, subiecte ce sunt vizate în tendințele contemporane ale industriei de modă mondiale.

„Pentru că avem multe inovații la ZIPHOUSE și pentru că suntem parte a Universității Tehnice, am decis să aducem un suflu nou prin intermediul unui program de master. Inovația în industrie poate începe din domeniul producerii și să meargă în a găsi un model inovativ de fashion business. Am încercat să aducem și aspecte de sustenabilitate și circularitate într-o afacere, dar și să oferim cunoștințe despre cum să găsești ambianța perfectă pentru ca să-ți dezvolți afacerea”, a menționat Carolina Tulgara, director executiv ZIPHOUSE.

Acest program de studii va antrena viitorii profesioniști în domeniul design-ului și a textilelor inovative, care țin cont de importanța dezvoltării durabile a industriei. Astfel, absolvenții vor fi pregătiți să lucreze într-o industrie de modă în schimbare, care necesită abilități și cunoștințe noi și avansate.

Printre subiectele studiate se numără teoria designului vestimentar, forme și reprezentare în design, sisteme CAD în confecții, tehnici avansate în design textil, softuri specializate în design, inovații prin biodesign, tehnologii avansate de fabricare în textile, sustenabilitate în moda circulară, stilistică și compoziție avansată, îmbrăcăminte inteligentă, promovarea produselor și comunicarea vizuală, dezvoltarea afacerii.

„Am absolvit licența de designer vestimentar la UTM. Anul trecut, am decis să lansez un brand personal de accesorii din piele naturală, iar masteratul îmi oferă posibilitatea să-mi aprofundez studiile. Când am început cursurile, am înțeles că sunt foarte multe programe relevante, pe care am nevoie să le aplic în activitatea mea de zi cu zi și sunt foarte mulțumită. A fost cea mai bună alegere, mai ales că se pune mult accent pe practică”, spune Alexandra Soloviov, studentă în cadrul facultății de Design Vestimentar și Textil, UTM.

În urma finalizării programului, beneficiarii programului pot alege una dintre următoarele direcții: designer de modă, designer de modă sustenabilă, designer de textile, cercetător textile și materiale, manager pe sustenabilitate, manager pe economie circulară, etc.

Perioada de depunere a dosarelor pentru admitere este iulie-august 2023.

Masteratul „Design Vestimentar și Textil” este o oportunitate excelentă pentru cei care doresc să își dezvolte abilitățile și cunoștințele într-un domeniu aflat în continuă evoluție. Acesta a fost lansat în septembrie 2022, cu scopul de a oferi studenților posibilitatea unică de inițiere în noul curs de dezvoltare a industriei de modă mondiale prin studierea modei etice, digitale și a designului ecologic și circular.

Programul este realizat de Universitatea Tehnică a Moldovei, sprijinit de ZIPHOUSE Fashion Innovation Hub, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.

Comments (0)
Add Comment