Ion Ceban a ridicat problema prețului ridicat al gazelor naturale

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a ridicat astăzi problema prețului ridicat al gazelor naturale și a acuzat autoritățile centrale de inacțiune în rezolvarea acestei situații. În cadrul unei ședințe la Primărie, Ceban a exprimat nemulțumirea față de lipsa unor demersuri concrete din partea Guvernului și a solicitat convocarea unui Consiliu de Securitate în acest sens.

„În continuare nu înțelegem de ce situația legată de gazele naturale nu este schimbată. Nu există niciun demers din partea Guvernului. Nu se convoacă niciun Consiliu de Securitate în această privință”, a declarat primarul Ceban.

El a subliniat impactul negativ al prețului ridicat al gazelor naturale asupra activității instituțiilor municipale și a populației în general.

„Gazul a scăzut la 260 pentru miia de metri cubi pe piețele internaționale. Reiterez, pe lângă buzunarele cetățenilor, acest lucru afectează grav activitatea instituțiilor municipale, pentru că suntem consumatori în acest sens de volume mari”, a adăugat primarul.

Ion Ceban a susținut că este necesară convocarea Consiliului Suprem de Securitate pentru a clarifica situația și a face publice toate informațiile legate de prețul gazelor naturale. El a exprimat dezamăgirea față de faptul că Moldova plătește cel mai scump gaz în Europa, deși este una dintre țările cu nivelul de trai cel mai scăzut din continent.

„Acest lucru este absolut inadmisibil și nu știu unde se uită autoritățile centrale. Eu cred că în acest sens, pentru abuz în serviciu și pentru inacțiune, trebuie să fie examinată depunerea demersurilor respective la Procuratura Anticorupție, la Centrul Național Anticorupție și la Procuratura Generală”, a afirmat primarul.

El a solicitat colegilor să pregătească demersurile necesare pentru a aduce această problemă în atenția procurorilor și pentru a cere explicații cu privire la utilizarea fondurilor europene primite de Moldova.

„Nu asta am văzut și vedem în continuare în procesele de integrare europeană, în pofida și ținând cont de aceeași mare deschidere a instituțiilor europene. Eu sper că toată lumea este informată, cel puțin peste hotare, dacă nu acasă, cum se cheltuie acești bani a contribuabililor europeni, pentru că noi aici nu cunoaștem”, a conchis primarul Ceban.

Declarațiile primarului Ion Ceban reflectă nemulțumirea față de lipsa de acțiune a autorităților centrale în rezolvarea situației legate de prețul gazelor naturale. El solicită demersuri la procuratură pentru investigarea posibilelor abuzuri și inacțiuni în această problemă de importanță națională.

Comments (0)
Add Comment