Ion Ceban: Actualul guvern trebuie să răspundă pentru gafele lor

Actualul guvern trebuie să răspundă în fața oamenilor pentru gafele admise în proiectul de reabilitare a unei porțiuni din centura Chișinăului. Edilul Capitalei, Ion Ceban, susține că reprezentanții executivului au anunțat cu mare fast lansarea segmentului cu două sensuri giratorii, însă în realitate există doar unul.

”Până vor pleca cei din Guvernul actual, să răspundă în fața oamenilor. Drumul recent deschis cu mare fast de Guvern, a uitat să numere un sens giratoriu în teren. Au anunțat 2 cercuri, dar veți găsi doar 1. Un astfel de sens giratoriu costă cam 6 milioane de lei. Unde sunt banii care nu au fost investiți pentru al doilea cerc preconizat și dacă au fost redirecționați, atunci la ce proiect, concret? Nu mai vorbesc că proiectul de reparație a drumului a început de mult și erau aproape pe final când au venit ei la guvernare. Au făcut buzele și au tăiat panglica ca și în cazul multor alte proiecte. Așa de mulți au venit la tăiat panglica că nu încăpeau în televizor și în aparatul foto”, a declarat Ion Ceban.

Amintim că o porțiune de 6,6 kilometri din centura Chișinăului a fost inaugurată cu mare fast de conducerea Guvernului la sfârșitul lunii ianuarie. Proiectul a fost însă unul de lungă durată, fiind inițiat încă în anii 2012-2013, dar întrerupt în urma mai multor abateri depistate în cadrul proiectului.

CEBAN ION
Comments (0)
Add Comment